FESTIVALUL IDENTITĂȚII CULTURALE ROME EDIȚIA a-II-a

Luni, 11 martie 2024, a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalul identității culturale rome, organizat de Asociația Iubire și Încredere, în parteneriat cu Ateneul Național din Iași, Asociația Pro Roma și DAC MUSIC PERFORMANCE în cadrul proiectului ARTDENTIFY YOURSELF – Integrare Unitară prin Bariere Identitare Rome Eliminate în Regiunea Nord – Est, cod proiect CALL07-13, în perioada de sustenabilitate a proiectului. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO – CULTURA, APEL 7 – Sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă. Locația: Ateneul Național din Iași în Sala Mare de Spectacole Radu Beligan. Evenimentul a fost organizat și în colaborare cu Asociația Asyris Supertineri, care a adus bucurie participanților printr-o varietate de activități: expoziții de ceramică, pictură, fotografii, literatură romă, limba romani, muzică tradițională (ritmuri rome interpretate la vioară și orgă, pe care publicul le-a putut exersa), vestimentație tradițională, proiecție de film, etc. Pe lângă aceste activități, publicul s-a bucurat de un spectacol coral susținut de un grup de tineri și adolescenți din județul Iași din cadrul Fundației Solidaritate și Speranță. Totodată, beneficiarii Cantinei Sociale Sfântul Sava din cadrul Fundației Solidaritate și Speranță ne-au încântat cu un recital la chitară și voce. De asemenea, au fost prezentate cântece și dansuri specifice culturii rome – un program de muzică interpretat la darabană de Ionuț Măcinoi, și performance-uri ale trupei de dans tradițional rom „Zmeenii” – trupă înființată în cadrul proiectului. Intrarea a fost liberă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishRomână